sâmbătă, 27 noiembrie 2010

?

De ce fericirea durează atât de puţin?
Cum e posibil să iubeşti o persoană fără ca măcar să o fi cunoscut... să iubeşti obsesiv, maladiv... să te trezeşti şi să adormi cu ea în gând zi de zi... să speri, să visezi că te va iubi la fel de mult cum o iubeşti tu pe ea...
E oare posibil să iubeşti la asemenea intensitate o fiinţă necunoscută, fiinţă a căror îmbrăţişări, săruturi iţi sunt străine?

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Octavian Paler

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta…

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca,tot ce poti face este sa fii o persoana iubita…

Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.

Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.

Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.

Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.

Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.

Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.

Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.



marți, 13 aprilie 2010

Am bilet la Vama


Ieeeei!! În sfârşit mă duc să-l văd pe Chirilă!
Vineri, la doişpe pă` Hevăn.

duminică, 11 aprilie 2010

încă ne place

mi-a plăcut mereu să-ţi şoptesc iubirea mea înainte de culcare.
ţi-a plăcut mereu să-mi cauţi secretele din noapte .
mi-a plăcut mereu să te văd spionându-mi fiecare mişcare.
ţi-a plăcut mereu mirosul trupurilor noastre.
mi-a plăcut mereu gustul pielii tale.

încă îţi place să te privesc pe-ascuns, printre fum de ţigară, printre vorbe.
încă îmi place să te surprind cu privirea în timp ce-mi admiri gesturile.

în fiecare noapte

făceam dragoste pe-o bucată de vis.
ne iubeam în fiecare noapte sub amintiri.
ne atingeam fiecare parte a trupului sub şoaptele unei vechi iubiri.
ne impreunam dorinţele în umbrele nopţii.
ne imbrăţişam tăcuţi sub razele luminii mate.
mă iubeai în fiecare noapte pe bucăţi de versuri, ca un copil.

Noi doi

fumul ţigării tale se pierdea încet în aer.
pe cer, nimic altceva decât stele.
noi doi, întinşi pe iarbă, priveam timpul.
întunericul ne era cunoscut, iar luna ne zâmbea pe-ascuns.
m-ai luat de mână. eu nici măcar nu am reacţionat. m-am lăsat purtată de frumuseţea nopţii.
iarba era umedă, ceaţa se lăsa încet, iar noi ne mângâiam timizi, ca doi puştani ce rămân singuri pentru prima oară, ca doi elevi de-a şaptea care nu ştiu să sărute.
ţi-ai lăsat mâna să alunece uşor pe umărul, spatele, picioarele mele.
rochiţa mea-ţi era cearceaf, cămaşa ta-mi era pătură.
mâinile tale-mi cuprindeau talia, ca o curea legată prea strâns.
picioarele mele se jucau fericite cu ale tale.
buzele noastre desenau o iubire nemaivăzută.
ochii noştri visau împreună un apus de soare pe plajă, îmbătaţi de prea multă dragoste.
trupurile noastre încă dansau în urmele pale de lumină.
felinarele puse anapoda erau perfecte, iar noi ne iubeam ca doi copii: timid, pur, frumos...

joi, 8 aprilie 2010

Suflete pereche

încă îl iubea. încă tremura când îi întâlnea privirea fie doar pentru câteva secunde. o durea fiecare gest de-al său, fiecare şoaptă. sufletul ei exploda în tăcere de fiecare dată când el zâmbea. sentimentele ei se intensificau cu fiecare minut care trecea.
doamne, cât de mult vroia să-l ia în braţe încă o dată, să-i sărute buzele calde, să-i simtă parfumul atât de bine cunoscut de ea...
dorinţa urla, vroia să evadeze din corpul său, să-l strige atât de tare încât toţi oamenii din jurul lor să surzească, să o audă doar el. la fel cum îşi dorea să-l privească în ochi ore în şir doar pe el, fără ca ceilalţi să-şi dea seama. şi-ar fi dorit să fie ei doi în întreaga încăpere, să-i poată spunecă încă-l iubeşte, că nu-i poate uita chipul, gesturile, dar mai ales căldura cu care îi lua trupul în braţe de fiecare dată.
ce avea să facă fără ochii lui, fără vocea şi zâmbetul atât de calde...
avea să ingheţe cu fiecare pas cu care el se îndepărta de frumosul ei chip. avea să se piardă în neant, în aşteptare.
încă îl iubea şi el o ştia.

şi totuşi, nu toate sunt suflete pereche. nu şi pentru el.

duminică, 28 martie 2010

Suflete

Am obosit să te mai caut prin mine.
Am devenit detectivul de suflete. Scotocesc în aburul sentimentelor, în căutarea iubirii, frumosului.
Te caut însă prin mine, nu ţin cont de cearcănele accentuate, de orele nedormite.
E greu sa fiu detectiv. Mi-e greu să pătrund în sufletul oamenilor şi durează destul de mult. Nu mă opresc însă. E un viciu neobişnuit care nu-mi dă voie să mă opresc.
Te caut prin mine pentru că trăiesc în trecut de foarte multe ori. Îmi hrănesc sufletul cu privirea ta pe care o ţin ascunsă în minte.
Când eşti detectiv de suflete, uiţi de sufletul tău, nu ai timp să-i găseşti un suflet pereche pentru că eşti prea ocupat să investighezi cazurile altora. De aceea îl alimentez cu amintiri, cu frânturi ale chipului tău.
Am obosit să te mai caut prin mine.
Am obosit să scotocesc în propriul meu suflet, să te caut pe tine.
Viciul mă eliberează încet încet din strânsoarea sa cu fiecare semn al indiferenţei tale. Cu fiecare zi sunt mai departe de sufletele oamenilor.

Demisionez.
Nu mai vreau şi nu mai pot să te caut prin mine.

duminică, 7 februarie 2010

Cutia cu vechituri

am găsit o fotografie veche de-a ta şi am ascuns-o în minte, departe, printre gândurile şi amintirile mele ca să n-o poţi găsi atunci când îţi vei da seama că lipseşte.


ţi-am găsit cuvintele de zi cu zi pe nişte bucăţi de hârtie prăfuite. ca un fel de jurnal al vieţii tale. le-am luat pe toate în mână şi am început să le ard rând pe rând.


te-ai aşezat pe o bucată de vis şi ai început să ştergi orice urmă a dragostei. nu te-am înţeles la început, dar mai apoi mi-am dat seama că trebuia să o faci pentru a te lăsa condus de visul tău anemic.


crezi că am greşit atunci când am furat puţin din zâmbetul tău frânt, din privirea ta ucigătoare, din gândurile tale pustii? dacă da, îmi pare rău, dar am nevoie de ele pentru clipele în care va trebui să trăiesc fără chipul şi iubirea ta mânjită de neîncredere. îţi spun de pe acum că nu ţi le voi înapoia. voi fi micul hoţ de suflete căruia îi vei duce dorul.

Superstiţii

iubitule, am găsit oglinda care ne reflecta atât de bine trupurile goale, pustii...
era în cutia veche a dragostei noastre.
nu ştiu ce mi-a venit, dar am început să fac curăţenie în gândurile şi sentimentele mele, fără să ştiu că urma să dau de ea.
am găsit-o puţin prăfuită şi am şters-o cât de repede am putut.
dar când m-am uitat atent, am văzut-o spartă într-un loc.

să fie oare din cauză că indiferenţa noastră a atins apogeul?
să însemne oare 7 ani de ghinion?
nu ştiu.
tu crezi în superstiţii?

sâmbătă, 6 februarie 2010

Numărătoare inversă

Îmi amintesc un sfârşit de mai... un început de seară în camera ta. Ne uitam amândoi pe fereastră, aşteptând ca soarele să se-ascundă, ca mai apoi noi să-l căutăm. Nu aveam să-l găsim decât a doua zi de dimineaţă, fapt pentru care m-am întristat copilăreşte. Tu mi-ai zâmbit cu un aer superior, dându-mi de înţeles că, totuşi, rămân o copilă. Am zâmbit şi eu, dându-mi seama de penibilul situaţiei. Tu, în schimb, m-ai sărutat şi mi-ai spus: "Hai să aşteptăm soarele împreună. " Aşa că ne-am întins pe iarbă în parc şi am început numărătoarea inversă.

luni, 25 ianuarie 2010

Rupe din mine, întregeşte-te

Ia mainile mele şi imbrăţişează-ţi corpul.
Ia ochii mei şi priveşte-te în fiecare dimineaţă dormind.
Ia buzele mele şi sărută-ţi pleoapele înainte de culcare.
Ia părul meu şi înveleşte-te în roşeaţa lui.

Ia urmele de ruj de pe buzele mele şi imprimă-le pe obraji.
Ia cuvintele mele şi declară-ţi dragostea.
Ia nopţile mele şi ascultă-ţi liniştea.
Ia stelele din ochii mei şi caută Luceafărul.
Ia visele mele şi imaginează-ţi lumea mea ascunsă.
Ia frigul din corpul meu şi ascunde-l sub razele soarelui.

Ia-mi sufletul şi încălzeşte-ţi durerea.


Dă-mi inima ta şi iubeşte-mă.

duminică, 24 ianuarie 2010

Nori, raze de soare...

Te-am surprins intr-o dimineaţă în bucătărie. Trăgeai însetat din ţigară. M-ai văzut rezemată de peretele alb şi mi-ai căutat privirea cu ochii tăi obosiţi. Eu te sfidam, îmi croiam drum prin draperiile cenuşii. N-ai îndraznit să-mi vorbeşti. Stăteai acolo tăcut şi indiferent, deşi mureai de nerăbdare sa-mi săruţi pleoapele.

Liniştea invada încaperea şi eu aşteptam să rupi tacerea care ne desparţea. Tu, probabil, gândeai la fel.

Purtai halatul tău de baie maroniu pe care l-am cumpărat împreună de la magazinul de pe colţ. Facuseşi duş. Eu eram în cămaşa ta în carouri, desculţă, pe marmura de gheaţă. Te uitai întrebător la picioarele mele, îmi zâmbeai.

Într-un final, m-ai întrebat daca nu mi-e frig. M-am mulţumit să-ţi răspund, întorcându-mi privirea.

Afară, nici urmă de nori. În încăpere, un cer cenuşiu, fulgere transparente. O fi din cauza draperiilor...

Ţi-am zis: "Trebuie să schimbăm draperiile."

M-ai privit întrebător, schiţând un gest cu mâna. Replica ta n-a întârziat să apară: "Mda..."

Mi-am aprins o ţigară. Am tras două fumuri şi-am stins-o. Te-am luat de mână şi ţi-am zis încet: " Ce-ar fi să ştergem norii cu razele de soare?"

N-ai făcut decât să-mi săruţi pleoapele după care mi-ai zis: "Am luat biletele de tren. Marea ne aşteapă, razele de soare ne cheamă..."

M-ai cuprins într-o eternă îmbraţişare, după care mi-ai şoptit: "Norii cenuşii nu pot ţine pasul cu noi, cu iubirea noastră..."

Atunci am înţeles că soarele va fi pentru totdeauna martor al dragostei ce ţi-o port, am înţeles că norii trec purtaţi de vânt şi că nicio adiere nu ne poate clătina iubirea.

marți, 5 ianuarie 2010

Realitate

Trăiesc în realitatea mea.Mă bucur şi sunt feicită în propriile mele gânduri.
Cred în puritate, în frumos.
Sunt genul de persoană pe care cele mai mici lucruri o fac fericită.
Iubesc pueril, dar pur. Căci nu poţi iubi mai pur de atât decât atunci când nu cunoşti dramele vieţii. Nu poţi atinge acest apogeu decât la vârsta fragedă a iubirii, la care totul se întâmpla în realitatea acceptată de tine, unde nimeni şi nimic nu poate pătrunde, oricât de mult ar încerca, unde nimeni nu-ţi poate schimba vreun principiu, oricât ar fi el de mic şi nesemnificativ pentru alţii.
Ceea ce pentru tine e important nu poate face pe nimeni la fel de fericit, de împlinit decât pe acela care crede împreuna cu tine în frumuseţea propriei voastre realitaţi.