Albastru. Dincolo de el.

Incearca sa vezi dincolo de albastru.
Zi-mi, ce vezi? Cata fericire ai descoperit doar tragand cu ochiul la culorile infinitului?

Eu ajunsesem intr-o zi la iubire.. la iubirea pe bune. Am privit dincolo de potiunea colorata-n albastru de metil si stiam ca aveam sa gasesc nemarginitul. Stiam ca ma voi pierde in neant. Si stiam cum avea sa fie fara cerul pal de mai. Dar, nestiind, am gasit dragostea.

Chestia aia care te face sa-ti pui mii de intrebari, stii?

E ca atunci cand un iluzionist isi face trucul, iar tu crezi in el. Nu conteaza, pe moment, ca nu e adevarat. Tu crezi cu tarie in el, in ceea ce vezi. Mai apoi iti dai seama ca totul a fost in van. Ca iluzionistul si-a luat banii si-a plecat.


Cam asa e si cu iubirea mea. Sau ma rog, a fost. Am crezut cu tarie in ea, ca mai apoi sa aflu ca tipu`si-a luat partea lui din dragoste si a plecat spre un alt rasarit.. Iar eu? Eu macar am avut curajul sa privesc dincolo de albastru, de nemarginire.

Tu pierde-te acum in rosul soarelui...