Suflete pereche

încă îl iubea. încă tremura când îi întâlnea privirea fie doar pentru câteva secunde. o durea fiecare gest de-al său, fiecare şoaptă. sufletul ei exploda în tăcere de fiecare dată când el zâmbea. sentimentele ei se intensificau cu fiecare minut care trecea.
doamne, cât de mult vroia să-l ia în braţe încă o dată, să-i sărute buzele calde, să-i simtă parfumul atât de bine cunoscut de ea...
dorinţa urla, vroia să evadeze din corpul său, să-l strige atât de tare încât toţi oamenii din jurul lor să surzească, să o audă doar el. la fel cum îşi dorea să-l privească în ochi ore în şir doar pe el, fără ca ceilalţi să-şi dea seama. şi-ar fi dorit să fie ei doi în întreaga încăpere, să-i poată spunecă încă-l iubeşte, că nu-i poate uita chipul, gesturile, dar mai ales căldura cu care îi lua trupul în braţe de fiecare dată.
ce avea să facă fără ochii lui, fără vocea şi zâmbetul atât de calde...
avea să ingheţe cu fiecare pas cu care el se îndepărta de frumosul ei chip. avea să se piardă în neant, în aşteptare.
încă îl iubea şi el o ştia.

şi totuşi, nu toate sunt suflete pereche. nu şi pentru el.