Ne prefacem?

Mă prefac în fiecare zi că nu se topesc fulgii de nea din părul meu.

Mă trezesc în fiecare dimineaţă în alt loc rece şi mi se face dor de îmbrăţişările tale calde.

Îţi aud paşii îndepărtându-se şi mă gândesc la minutele de pe peron în care te-aşteptam sa vii.

Mă mint singură în fiecare zi cu fiecare gest de-al tău, mă descompun în mii de bucăţele şi mă împrăştii pe jos fără să-ţi vorbesc.

Rostesc numele tău în gând, căci n-am forţă să zbier, n-ai să mă auzi oricum.

Iau aceeaşi scrisoare şi o citesc de sute de ori. Analizez fiecare cuvânt şi mă pierd.

Ard clipele de aşteptare în pragul uşii tale, ard timpul şi eternitatea.

Fur în continuare pliculeţe de zahăr din bar şi mă cufund în canapeaua roasă.

Beau aceeaşi cafea cu mult lapte.

Te pierd în fiecare zi. Rând pe rând, ideile mele se topesc, sentimentele mele se pierd şi ele şi simt distanţa din ce în ce mai mare. Distanţa dintre sufletele noastre.

Mă prefac în fiecare zi că mă iubeşti.

Prefă-te că rămâi, că omori ura, tristeţea, frica mea. Prefă-te că mă strângi din nou în braţe, că mă săruti cu aceeaşi ardoare.

Prefă-te că mă iubeşti.

Teamă de necunoscut.

Şi e din nou el.

Aceeaşi fiinţă tăcută, vorbăreaţă, sensibilă, puternică... E el. Şi e din nou prezentă senzaţia de tăcere, de repaus. Senzaţia de punct mort, de cădere în gol.

Sunt din nou eu, dar altfel.

Sunt eu şi parcă nu sunt. Mă simt ciudat, e altcineva în corpul meu de fiecare dată când îl văd, când îmi vorbeşte. În corpul meu e prezent un alt "eu" care-mi controlează fiecare mişcare, fiecare cuvânt, şoaptă. Îmi controlează mintea, fiecare simţ. Mă opreşte în punctul culminant şi nu mă lasă să cobor, să ajung la concluzie. Nu mă lasă să alerg spre ea, mă ţine în lanţuri. Mă dor mâinile, mă doare sufletul, mă distrug încet vorbele lui, mor pe dinăuntru lent, chinuită. Mă dor îmbrăţişările lui atât de neobişnuite. Vreau să urlu, să mă eliberez din strâmtoarea sărutului său, să alerg... Nu pot! Mă nimicesc privirile lui şi mă pierd încet în neant. Nu mai pot să-l îmbrăţişez, să-i vorbesc, să-l sărut. Mă controlează cealaltă fiinţă dinăuntrul meu pe care nu pot să o demasc. Nu pot să o opresc, îmi ingheaţă sentimentele unul câte unul, nu mă lasă să mă ridic. Mă ţine legată pe scaunul suferinţei. Ea nu ştie cât de mult mă doare. Nu-mi cunoaşte plânsul, strigătul de ajutor. Fiinţa care mă manipulează nu-mi cunoaşte privirea, mă ştie neputincioasă, sunt neputincioasă în mâinile ei. E frivolă, mă urăşte, mă face să mă tem. De mine, de el.

Teamă de necunoscut.

http://www.youtube.com/watch?v=b7zRjc3ZJi0