Cutia cu vechituri

am găsit o fotografie veche de-a ta şi am ascuns-o în minte, departe, printre gândurile şi amintirile mele ca să n-o poţi găsi atunci când îţi vei da seama că lipseşte.


ţi-am găsit cuvintele de zi cu zi pe nişte bucăţi de hârtie prăfuite. ca un fel de jurnal al vieţii tale. le-am luat pe toate în mână şi am început să le ard rând pe rând.


te-ai aşezat pe o bucată de vis şi ai început să ştergi orice urmă a dragostei. nu te-am înţeles la început, dar mai apoi mi-am dat seama că trebuia să o faci pentru a te lăsa condus de visul tău anemic.


crezi că am greşit atunci când am furat puţin din zâmbetul tău frânt, din privirea ta ucigătoare, din gândurile tale pustii? dacă da, îmi pare rău, dar am nevoie de ele pentru clipele în care va trebui să trăiesc fără chipul şi iubirea ta mânjită de neîncredere. îţi spun de pe acum că nu ţi le voi înapoia. voi fi micul hoţ de suflete căruia îi vei duce dorul.

Superstiţii

iubitule, am găsit oglinda care ne reflecta atât de bine trupurile goale, pustii...
era în cutia veche a dragostei noastre.
nu ştiu ce mi-a venit, dar am început să fac curăţenie în gândurile şi sentimentele mele, fără să ştiu că urma să dau de ea.
am găsit-o puţin prăfuită şi am şters-o cât de repede am putut.
dar când m-am uitat atent, am văzut-o spartă într-un loc.

să fie oare din cauză că indiferenţa noastră a atins apogeul?
să însemne oare 7 ani de ghinion?
nu ştiu.
tu crezi în superstiţii?