Doar el. Doar ei, si noi.

Sambata. Soare, cer senin. Vita de vie...si noi. Tu si eu si ceilalti. O bere si un vers, si aparitia lor pe scena. Mii de aplauze si mii de maini ridicate. Am intrat in delir. Nu mai aud, simt, vad nimic altceva decat Vita de vie, Adi si chitara. Un om cu o chitara.

Cu toate ca fumul de mici, carnaciori si eu mai stiu cu ce s-au gandit romanii sa faca bani i-a dat un miros "ametitor" tricoului meu cu Nirvana, sar, cant si il pozez pe Adi si nu-mi pasa de nimic. Chiar daca acum canta "Imi pasa". Mie nu!:D

"Visare". Multe maini ridicate, din nou...multe fete in spatele meu care zbiara, urla, nu canta melodia. Sincer, nici eu nu o cant. Si eu urlu cat ma tin plamanii. Stii, cand esti acolo si ei sunt in fata ta, ai vrea sa urlii atat de tare incat sa te auda, iar la un moment dat ai impresia ca ei chiar asta fac. Si ai impresia ca se uita la tine, in ochii tai, si sunt fericiti ca le sti versurile. Versurile melodiilor lor.

Versurile astea si-au lasat nenorocita aia de amprenta undeva acolo inauntru...si nu se duce, e ca si tatuaju`ala permanent de pe mana tipului cu par lung, negru si cret din fata mea. Tipu`ala e chiar dus de acasa. Pana acum a baut zeci de pahare de bere, fara sa exagerez. Cred ca, doar privindu-l, sunt satula de singura doza de bere pe care mi-am cumparat-o. Pana acum.

E tot "Visare" si eu tot visez...si visez...si se termina. Adi ne zice ca il doare capu`ingrozitor de la doua guri de palinca din partea celuilalt Adi. Adrian Igrisan. Noi radem. Toata lumea rade:). Sau daca nu, zambeste. Un rocker din spate rade isteric, chiar. Si noi toti ne uitam la el cu o fata dinaia "Oo, wtf man?/:)"

Dar continua. "Praf de stele". Acum e mai intuneric. Se vad cateva stele, adevarat. Sau poate ca le vad in visarea de din-nainte din care, inca, nu m-am trezit. M-am pierdut de tot in melodie, si important e ca vad stelele. Le vad. Sunt atat de aproape.

Si puf! M-am trezit. M-a trezit telefonu`ei.

Ea:Ceau mama!

Mama ei:Unde naiba esti?(se aude tare chitara.)

Ea:Aaaa...la Vita de vie! La concert. La festival, mama.

Mama ei: Singura?

Ea: Nu, cu Adri si ceilalti.

Mama ei:Fara adulti?

Ea:Fara, mama.

Mama ei:Hai acas`.

Ea: Dar mamaaaa!!(urla.)

Mama ei nu mai e pe fir.

Na.

Ea:Hai acas`!

Eu: Sa te fut!

Ea:Sa ma futi!

Tacere!

Eu:Hai la Mc.

Ea:Mi-e foame.

Eu:Pai haaaaai!

Ea: Si mama?

Eu:Hai odata!8-

Intram in Mc. Coada. Maree.

Comandam. Mancam, si-mi fura un cartof. Ii trag o privire gen "/:), si tu ai, in pizda matii."

Imi zambeste. Ii zambesc. Si luam 8`le. Eu n-am mai facut bilet. Ea da. Eu sunt mai shukra, ea nu \:d/.

M-am oprit pe drum ca sa fac o poza. Sa-i fac o poza cerului.

Si apoi a venit la mine ca sa-si ia ramas bun.

Am stat 20 de minute pe bordura. Apoi s-a ridicat brusc si a plecat. Si m-a imbratisat. Si a plecat. Si i-am zis ca o iubesc.

...up she goes.

" Toti tinerii isi fac griji pentru o multime de chestii.E o parte fireasca si inevitabila a procesului de maturizare."

(David Nicholls-Cine stie castiga.)

Da, in mare. Asa e.

A venit la mine. Ne-am intalnit intamplator pe strada, in timp ce eu ma chinuiam cu un teanc de carti. Pot spune, un imens teanc de carti...si pe de-asupra, incredibil de greu.

S-a oferit sa ma ajute.

Asa ca acum e pe patul meu si rasfoieste ultimul numar al revistei mele preferate. Eu merg sa fac o cafea. Mi-e sete. O sete nebuna, dupa marele efort depus cu cartile, iar cafeaua asta n-o sa ma ajute deloc. Sau poate ca da. Ma va tine treaza, ca sa le aranzej pe fiecare-n parte, pe rafturile noi de culoarea cerului senin.

Fac cafeaua, iau doua cani, fur 2 biscuiti din pachetul pe care l-a cumparat mama pentru bunica, si ma intorc in camera.

E tot acolo, rasfoind aceeasi revista.

Cum ziceam, imi este foarte sete, asa ca ii fur tatei doua Timisorene si ma intorc.

Ajungem si la ultimele doze de bere, dar suntem destul de beti, asa ca stam intinsi pe spate, fara sa scoata o vorba. Ascultam Nirvana-"Rape me".

Moment de liniste totala.

Terminam berea. Situatia se degradeaza.

Iesim.

Mergem pana la colt, ne luam doua pungi de pufuleti, si ne indreptam spre parc.

Dupa un alt moment de liniste totala, imi arunca tenisii intr-un canal destul de adanc, iar eu sunt nevoita sa merg pana acasa in sosete. Noroc ca trebuia sa imi iau alta pereche. Asta a fost marele meu noroc.

Cand ma intorc acasa, sunt mult prea obosita ca sa ma gandesc la ceva, dar nu pot sa nu observ ca dormitorul meu nu e intr-o stare ideala. Ma bucur insa ca nu mi-am lasat la vedere caietul cu poezii.