Noi doi

fumul ţigării tale se pierdea încet în aer.
pe cer, nimic altceva decât stele.
noi doi, întinşi pe iarbă, priveam timpul.
întunericul ne era cunoscut, iar luna ne zâmbea pe-ascuns.
m-ai luat de mână. eu nici măcar nu am reacţionat. m-am lăsat purtată de frumuseţea nopţii.
iarba era umedă, ceaţa se lăsa încet, iar noi ne mângâiam timizi, ca doi puştani ce rămân singuri pentru prima oară, ca doi elevi de-a şaptea care nu ştiu să sărute.
ţi-ai lăsat mâna să alunece uşor pe umărul, spatele, picioarele mele.
rochiţa mea-ţi era cearceaf, cămaşa ta-mi era pătură.
mâinile tale-mi cuprindeau talia, ca o curea legată prea strâns.
picioarele mele se jucau fericite cu ale tale.
buzele noastre desenau o iubire nemaivăzută.
ochii noştri visau împreună un apus de soare pe plajă, îmbătaţi de prea multă dragoste.
trupurile noastre încă dansau în urmele pale de lumină.
felinarele puse anapoda erau perfecte, iar noi ne iubeam ca doi copii: timid, pur, frumos...