Sunt..esti!

Sunt ceea ce vreau sa fiu. Sunt uneori o umbra rece, blocata in urletul zidului palid.. Sunt amintirile trantite-n asfaltul umed pentru ca tu ai decis sa ma dai uitarii. Si te caut cu privirea in balta goala din asfalt. Nu esti.. N-ai sa fi!Sunt umbrela pe care mi-o tineai grijuliu de-asupra capului atunci cand cerul plangea alaturi de noi. Pacat ca ai ales sa ma lasi in ploaie atunci cand aveam nevoie sa-ti privesc cuvintele.. Pacat ca m-ai lasat in nenorocita aia de ploaie!Sunt durerea rece..indiferent de rece, care te implora sa ma mai izbesti o singura data de peretele tacut. Sunt vocea ta tacuta, pentru ca te-ai hotarat sa te ascunzi in fotografia de pe dulap, fara sa-mi spui macar "Rupe-ma!". Si vocea noastra era un ecou al urletului tau tacut si chemator. Si s-a pierdut in mine..Esti o flacara stinsa de vantul dorintei care ma arde cu sete si-mi sfasaie inima..resturile intunecatei mele inimi.Esti chipul fragil pe care mi l-am intiparit in minte cu grija, sa nu cumva sa se desprinda la adierea cuvintelor tale confuze..Esti aparatul de fotografiat pe care mi l-ai facut cadou de ziua mea, in speranta ca o sa ne pozam pana si cea mai mica alunita de pe spate.. Dar te-ai imprastiat in mii de bucatele si m-ai implorat sa te culeg de pe jos..din vesnicul gol puieril.Esti ceea ce jocul copilariei te-a facut sa fi..esti zambetul copilului de trei ani din visul tulburat al tristetei.Suntem sarutul lipsit de viata, pe care ni-l dadeam in poeziile uitate, contopindu-ne in intunericul infinit.